Cu ocazia zilei de 28 septembrie, Parcul Titan
a fost, timp de trei ore, gazda unei manifestari dedicate
in totalitate copiilor. Organizat de Autortiatea Nationala
pentru Protectia Copilului, impreuna cu Asociatia Pupaza
din tei si cu sprijinul Primariei sectorului 3, evenimentul
a fost un prilej pentru copiii capitalei care au facut
o pauza de la lectii, pentru a se distra cu karaoke,
desene pe asfalt, picturi pe fata, dansuri, scandari
pentru favoriti si nu in ultimul rand, multa muzica
si multe premii.
Galerie foto
Putini stiu ca 28 septembrie este o zi de sarbatorit,
sau ca este o sarbatoare dedicata copiilor din Romania.
Anul acesta s-au implinit 15 ani de la ratificarea de
catre Romania a Conventiei Natiunilor Unite privind
Drepturile Copilului. Cu prilejul acestei sarbatori,
copiii au petrecut in Parcul Titan asa cum numai ei
stiu sa o faca. La scena special amenajata din parc,
timp de aproximativ 3 ore, copiii si-au dat concursul,
in calitate de spectatori, dar si de artisti, la realizarea
unui spectacol în toata regula.
La
eveniment au participat cca 600 de copii de toate varstele;
copii de gradinita, elevi din ciclul primar, gimnazial,
dar si liceeni. Cu suflet de copil, s-au bucurat si
profesori, educatori, parinti si chiar si domnul Ministru
Secretar de Stat Bogdan Panait, Presedintele Autoritatii
Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului. Acesta
n-a ezitat nici-o clipa sa se prinda in hora alaturi
de copiii care l-au invitat la dans. "Ma bucur ca sunt
alaturi de voi si sper sa ne intalnim cat mai des la
astfel de manifestari."
Scolile
care au raspuns invitatiei la acest eveniment sunt scoala
nr. 21, 55, 82, 86, 87, 88, 92, 112, 195, 196, Liceele
Dinu Lipati si Waldorf, dar si copii din Centrele de
plasament "Robin Hood", "Sfânta Ana", "Petru si Pavel",
Centrul de primire în regim de urgenta "Pinocchio" si
Centrul de zi "Licurici".
La realizarea programului artistic au contribuit echipele
de dans modern de la scoala 196 "Federico Garcia Lorca",
echipa de karate a scolii 55 si nu in ultimul rand trupa
de dans "Tango" de la scoala 88 (prof. coord. Elena
Niculae), scoala care a participat si cu o originala
parada a modei simbolizand elemente legate de viata
scolara.
Spectacolul a oferit un bun prilej copiilor sa-si exprime
parerile, gandurile si credintele lor referitoare la
drepturile pe care le au, la "Cabina TV" amplasata in
apropierea scenei. De asemenea, la concursurile distractive,
participantii au avut ocazia sa se maimutareasca in
cadru organizat, sa imite fel de fel de animale (sarpe,
leu, porc ,maimuta, etc) si in plus sa fie si premiati
pentru asta. Acestia si-au pus in valoare imaginatia
prin desenele facute cu creta colorata pe asfalt si
prin optiunile lor de a fi pictati la proba "face painting".
Vopsiti pe fata la si mazgaliti pe haine si maini de
la creta colorata, copiii au tinut-o numai într-o veselie.
N-a lipsit mascota Pupaza ZUZA, care a provocat rumoare
printre prichindei.
De asemenea, participantii la eveniment au putut admira
mini expozitia de desene si picturi a scolilor 82, 87,
88, 197. S-au acordat premii pentru cele mai frumoase
picturi, desene pe asfalt, pentru cei mai isteti si
spontani concurenti la probele distractive de pe scena,
dar si concurentilor de la Cabina TV. In fapt, Cabina
TV a fost mai mult ca oricat locul unde copii au ascultat
îndemnul "Lasati copiii sa vorbeasca - au dreptul!",
care de alfel este si numele generic al programului
in care s-a încadrat evenimentul.
<<Din
multe puncte de vedere copiii sunt talentati, spontani,
iar pentru noi este important sa stim ceea ce se intampla
cu copiii, piedicile de care se lovesc. Este necesar
ca ei sa "iasa din sertare" sa fie evidentiati, iar
pentru asta trebuie sa le dam ocazia sa se exprime cat
mai des>>, ne-a declarat dna profesoara Angelica
Lazar de la Scoala nr. 195
Surprinzatoare si spontana a fost demonstratia de karate
a elevilor de scoala 55 (prof. coord. Ion Pitila), dar
si prestatia trupei de break dance "Power Moves", care
a creat furori printre spectatori si mai ales printre
spectoatoare, acestea cerand autografe dupa spectacol.
Proba de rezistenta a fost concurenta pentru torturile
oferite copiilor celor mai activi, proba la care toti
copiii au ridicat mainile in mod spontan.
N-au lipsit si reprosurile. Un astfel de moment delicat,
trecut insa cu bine a fost cand sahisti din "generatia
cu nepoti" care aveau "punctul de lucru" exact langa
scena evenimentului, n-au inteles sa-si sacrifice "siesta
de dupa amiaza" de dragul copiilor, cerand organizatorilor
sa dea muzica la minim.
Martori la acest eveniment, adultii au fotografiat bucuria
de pe fetele copiilor si au admirat la partenerii lor
mai mici, exuberanta vesela si optimismul ce caracterizeaza
varstele copilariei.
"After all", important este ca toti s-au simtit bine
si au avut ceva de castigat: premii, diplome, medalii
si peste toate, multa veselie.
Alaturi de organizatorii evenimentului au fost sponsorii:
Petrom Service, Walmark, Guzu Chim, RDS, Euroguard,
G&C Media, Kronospan Sebes S.A., Media Kids Production,
Euro Entertainment, Cofetaria George, Frizeria Pogonici,
iar Parteneri media: Minimax TV, ZIUA, Radio Total,
carora le multumim pe aceasta cale.
Andrei Petre
Galerie foto
|